Iete si un apus, sau ma rog aproape apus ca e inainte de a se face rosul cerul, ca de obicei de-acu’inainte makeof-ul e >>icisa<<.

Ei si acum doua despre magnificul meu cameraman, Oliver aka Ollie.

Vin intr-o seara de la filmari si omul e distrus complet, se taraie spre pat, se strange intr-o pozitie de ditamai fetusul si ramane asa pierdut.

- Ce-ai ma?

- Mi-e cam rau ( pe un ton de “acusi mor, fratele meu, nu ma lasa”).

Incep sa il interoghez sa aflu ce-a mancat/baut/fumat pe ascuns si pana la urma se dezleaga tarasenia, mult mai surprinzator decat ma asteptam.

- Nu e, Vlade, de la mancare, m-a deochiat vro baba.

- Ce ma????

- Da, ma, nu rade, eu nu ma pot uita la babe ca ma deoache.

- WTF???

Omul foarte serios. I-am luat a doua zi de la biserica o bratara cu iconita, rosie ca focul, cumva double protection against evil old ladies spell, ca sa nu imi pierd cumva filmarea din cauza vreunei babe care nu are ce face si se uita dupa asa gradina de barbat.

Dupa o zi, la masa de seara, tarziu in noapte, dupa ce umblasem de dimineata dupa furnici, sopirle si alte chestii apropiate de pamant:

- Iar o sa am cosmaruri la noapte.

- De ce, ma baiatule?

- De la cartofi.

Sa-mi ramana mancarea in gat, taticule.

- Stai, ma, cum?

- Cartofi, mai ales asa, natiur. Daca mananc seara cartofi am cosmaruri.

- 15 – 20 de minute pauza de ras -

- Si ce visezi, ma baiatule, asa urat dupa ce mananci cartofi?

- Pai niste chibrite asa imense care vin spre mine si ma sufoca.

Si cand ma gandesc ca o sa petrecem saptamani in salbaticie, unde cartoful e baza ))).

Dupa cum bine stiti anul asta pentru mine va fi unul fotografico-cinematic, iar dorinta mea te a scoate cateva serii, reportaje si compozitii de lume-clasa, adicalea de talie mundiala, nu prea era posibila cu un aparat DSLR entry-level, asa ca cu cateva zile in urma acasa mi-a venit D7k-ul.

Nikon d7000 nu este un aparat pro nici full frame, in schimb are avantajul de a avea o imagine plina de informatie si detaliu, asa ca cel putin din punct de vedere al calitatii tehnice imaginile se vor ridica la standardul pro, acu’mai ramane doar cel care manuieste bijuteria sa o faca.

Aveti cateva pozici trase cu noua achizitie, nimic extraordinar, dar semnele sunt bune )). Cu ocazia asta lansez la apa si unul din proiectele de anul asta: behindaphoto.com. Filme despre fotografie – cam asta ar fi esenta site-ului, cu doua puncte de atractie, categoria tutoriale unde o luam incetisor cu chestiuni fotografice si categoria behind a photo, unde fotograful e surprins de camera in timp ce face fotografia in cauza >> par example.

Personale, adicalea un botez, un vaccin si o inmormantare, de lucru, adica probleme cu transferul de fonduri (nca nerezolvat), probleme cu ceva subiecte promise de filmare, filmari propriu-zise.

Am avut o zi de odihna si acum trag tare sa recuperez ce nu am putut sa fac in ultimele saptamani. Planul e sa lansez la apa, adica sa fie functionale si cu un minim continut de inceput, doua site-ulete, unul despre fotografie si unul despre ce consumam. Asta pe saptamana viitoare daca reusesc a pastrez ritmul infernal.

Aveam mari sperante la o iesire dupa cocosul de munte dar cei cu care trebuia sa merg sunt extrem de ocupati si s-ar putea sa pice treaba, lucru teribil de dureros mai ales dupa ce imi facusem atatea sperante, deja am auzit ca indragosteala cocosilor e cam pe final.

Asa scurtut, ca sa stiti ca sunt alive and kicking.

O alta serie exceptionala bbc cu filmari de iti sta mintea in loc si mananca o gogoasa; din pacate nu e narata de vocea mea favorita dar ce sa-i faci…

De super vizionat.

Avem din nou o reclama in care omul de pe strada devine parte din productie. Nu e nevoie sa zic mai mult despre calitatea reclamei, watch and learn.

Pai da, ca perechea pusa cu pistolul special la clinica era medicinala nu de estetica, ma-ntelegi? Si cei de estetica fusesera cumparati de matusa si aveau pietricele si erau din aur aur si vai vai ce draguti si frumusei mai erau.

Bun, bun, bun. Dupa o luna de rotit in fiecare zi si dat cu spirtulet se presupunea ca urechiusele sunt perfect vindecate si ca e timpul pentru cercei adevarati. Si asa era, urechiusele erau absolut perfecte… la fel de perfect insa se sudasera si cercelusii medicinali, pusi sub presiune, cu pistolul.

Trage mama de cheita. Nimic. Mai trage mama de cheita, mai sa-si rupa unghiile. Nimic. Cea mica deja facea ca focul ca nu e foarte comod sa se opinteasca cineva in urechile tale si sa traga de ce ai inauntru.

- Nu pot, face ingrozita.

Intra in scena tatal, care nu a tras in viata lui cu unghiile de ceva, senzatia fiindu-i absolut insuportabila. Isi incordeaza bicepsul, cam care-i cat un cap de adult, isi fixeaza stanga pe cheita, dreapta pe bobita cercelusilor si trage. Cat un cap de adult de potarniche, bicepsul zic.

Trage-ncet, trage tare, trage de sa ii sara plamanii. Nimic. Isi pune unghiile la bataie sa nu-i mai alunece minusculele elementele de tortura si iara trage. Trage-ncet, trage tare, trage de i se invinetesc unghiile. Nimic.

Mama, adica exact exemplarul genial care aprobase si militase pentru punerea cerceilor era acum in deriva, suparata foc, nervoasa pe tot ce inseamna cercel pe lumea asta si ingrozita de perspectiva unor cercei care sa ramana acolo pana cand urechea creste peste ei… cum ar veni niste cercei pentru frumusete interioara…

Tatal nu era suparat deloc, ba chiar era un pic multumit, poate de aia nu se grabea sa caute o solutie; in sfarsit putea sa isi verse naduful pe mama si restul populatiei feminine care il tocase marunt ca nu ii pune cercei.

Dupa isi vocalizeaza de vreun trilion de ori nemultumirea, gasind surprinzator de repede moduri noi de a formula aceeasi idee, dar revenind tot timpul la expresia “pupeze nebune” cand descria tabara pro-cercei se duce dupa scule.

Doua bucati patenti, da, fratilor, patenti. Unul mai subtire si unul mai gros. Da, din alea de scoti cuie, tragi de chestii blocate, rupi sarma si asa mai departe. Stiti voi cam cum e sa lucrezi cu doua patente langa urechiusa aia mica mica mica, in timp ce ingerasul zbiara, da din cap si e rosu ca un drac fiert?

Nu, dom’le, nu ieseau nici cu patentul ca alunecau ca untul pe paine si era pericol mare sa ajunga copilul cu urechile ca rechinii.

Cam vreo 2 ore s-au chinuit fara nici un progres. Da mai, nu va mai ganditi atat, n-au urechi, rechinii zic. A ramas sa gaseasca tatal o solutie pentru a doua zi. N-a dormit saracul toata noaptea, a citit vreo 4 tone de forumuri cautind vreo metoda testata si singurul lucru care l-a gasit a fost una bucata “se scot greu”.

Nimerisera a doua pereche de cercei cu sudura inclusa din toate timpurile. A doua zi dimineata s-a sculat inginereste tatal si a mai incercat odata cu degetel dezvelite si bicepsii cat capul de potarniche. Evident, nimic.

A trecut apoi la implementarea solutiei la care proiectase toata noaptea, un sistem de prindere-eliberare, fara pericol pentru urechiuse, fara riscuri, cu presiune mare insa dinamica mica, bazat pe punctele de sprijin, pe sistemul de parghie si pe acceleratia gravitationala constanta in spatiul newtonian.

Cu alte cuvinte la doua furculite. Una bucata furculita sa prinda intre dinti cheita si cealalta bucata furculita sa prinda intre dinti bobita. Si gata frate iesira nenorocirile aia de cercei.

Acu are din aia estetici, cu care se lauda ma-sa la toata lumea, exact ca pupaza.

PS. sa mai spun ca dupa ce i-a scos cerceii a luat-o in brate pe asta mica si avea niste lacrimi cat strugurii in ochii aia mari si suparati… si a plans si tac-su cu ea in brate ca i s-a rupt sufletul si daca ar fi crescut pupeze in camara in momentul ala le-ar fi lasat fara pene pe toate?

Acu vreo 2 luni statea taticul, la vreo 2 zile de fericitul eveniment, cu fetita in brate in clinica privata de la Bistrita, dupa ce infruntase vifornita iernii si pasul ingropat in zapada peste care trecuse muntii ca sa ajunga sa-si vada fetele. Intra una din domnisorelele frumusele de pe acolo si intreaba de cercei.

- Cercei? Acuma?? Nu vedeti cat e de mica??? Da ce-am innebunit???? asta in timp ce-si acoperise complet odorul cu bratele si se intorsese cu spatele la uniforma asistentei.

O saptamana, doua mai tarziu, nevasta si cu inca o prezenta feminina, il turuiau la cap pe  saracutul taticut cum nu i-a pus el cercei atunci, ca nu o durea deloc, ca e fetita si trebuie neaparat cercelusi ca asa e frumoasa, ca mai tarziu e nasol ca o doare, ca acum e momentul si asa si pe dincolo de nu mai avea unde sa se ascunda.

Figura se repeta cu alte prezente feminine si aceeasi nevasta, de cate ori venea subiectul la indemana ( evident ca venea tot timpul) pina cand, exemplu de masculinitate tipica, omul a cedat si a zis ca la urmatoare vizita la clinica e de acord sa i se puna cercei… nu lui, lu aia mica.

Vine si ziua fatidica, el se spala pe maini scurt si convingator transind clar problema: tu ai vrut, n-ai decat, pe mine sa nu ma bagi. Evident peste cuvintul lui nu se trece de aia vine tot o domnisorica din aia draguta direct la el si-l ia ca ca din oala : haideti sa punem cercei.

- Fir-ar la nabii, tot pe mine a picat sa-mi chinui copilu’, nu ajunge ca am lasat de la mine? Cruci, biserici si diferiti sfinti pe clanta usii…

Nu, nu mental, chiar cu voce tare de se facuse o liniste de mormint printre toata populatia feminina din sala de relax a clinicii.

Intra cu fetita in brate, asistenta incepe iar cu placa aia ca nu o doare, ca o sa  tipe putin din cauza ca o sperie zgomotul pistolului si alte bazaconii.

- Mda, nu o doare un ac bagat in urechi, de doua ori…. nu, nu, sigur e de la zgomotul pistolului…

- Nu e nevoie sa o tineti, ca acu doar ii fac semn cu markerul…

- Zau? Ia d-aici.

Trec cateva minute.

- Poate totusi o tineti un pic…

- Aaaa, trebuie?

Tin fata linistita ( n-avea de unde sa stie tortionara de la inceput ca Ioana e ca argintul viu) si ii face doua semne cu marker negru unde sa aterizeze cumplita unealta.

- Acum o sa o tineti cu fata la mine si de maini si de cap sa nu se miste. Daca nu doriti sa o tineti dv chem pe cineva.

- Mda, daca tot e sa o chinui macar sa o tina tac-su, pica-v-ar parul de sadice.

PAC, PAC si urlete de tremura podeaua clinicii si se auzea la 3 camere mai incolo, unde nevasta disparuse la doctor, exact la timp bineinteles, de-o-ntrebase medicul dand nedumerit din cap – Ioana face asa?

- O tin un pic sa o linistesc, zise asistenta imediat si-i lua fetita in brate.

Tatal ridica o spranceana in sus, adica exact acelasi lucru care il facuse cand auzise ca nu trebuie sa o tina la semnele cu markerul.

Trecu 1 minut, trecura 2, trecura 3, de nu mai stia mititca pe unde sa scoata camasa, ca bebelania urla de spargea ferestrele si se facuse mov.

- Nu mai bine o iau eu si se linisteste in secunda doi?

- Da? Da!

Luat in brate – liniste totala, dar niste lacrimi frate cat oul de porumbel ii curgeau pe obrajori. Iar incepu tatal sa bombane deosebit de elegant despre obiceiul asta stupid, despre uite ce zice asta mica “sunteti niste batuti in cap sadici si fara mila” si despre parintii si locurile de provenienta ale personalului medical, nevestii si tuturor prezentelor de gen feminin care contribuisera la aparitia acestor momente in viata lui de tatic linistit.

- in episodul urmator, despre razbunarea cerceilor, despre o noapte de cautat solutii, despre furculite si cine mai stie ce.

Fierbind incet langa un calorifer care crede ca afara sunt inca -30, mi-e aproape dor de aerul incarcat de ger si liber de orice altceva.

Daca mi se face si mai dor mai trag o fuga, nu de alta dar vreau neaparat sa prind brandusele care abia asteapta sa treaca prin frunzele moarte ramase fara platosa de zapada.

Catelul e salvamontist. A fost luat la 11 luni de actualul stapan cand deja era un caine problema si propus spre eutanasiere, dupa ce pana si veterinarului ii daruise cateva copci. Nu zic mai multe ca mi-am propus sa il filmez odata intr-o sedinta de antrenament si atunci mai venim si cu ceva poveste.

Oricum handlerul si cainele lucreaza intr-un tandem perfect si sper sa va pot arata cu cata bucurie executa lupul comenzile.

Poza luata cu sticla de la tokina, care pe aparatul meu e manuala si prinzi un focus din zece dar si cand il prinzi )).

A venit Tavi pe la mine sa fotografieze minunile Bucovinei, adica munti scaldati in soare, ape frumos curgatoare si alte alea. Pe langa astea a luat si ceva lumina de studio ca sa imi pot poza fata cum n-a vazut Rembrandt raze cat o trait. Cum vremea a fost de “winter is coming” (a inceput Game of thrones, chiar 2 episoade) peisajele si scenele rustice nu au prea mers, insa mi-am chinuit odorul intr-o seara de nu s-a mai putut, gandind ca o sa imi multumeasca mai tarziu… 

Asa ca va rasfat si pe voi cu ceva poze, trase cu d7000-ul lu Tavi ( care a aparut saptamana trecuta pe stoc si acum iar nu mai e si evident ca un transfer asteptat intarzie destul cat sa pierd fereastra..) pe care am pus ultimul obiectiv achizitionat, un tokina japonez de mare angajament ( cumetre, eu zic ca bate macro-ul de la nikon… si asta e de 100).

Daca tot aveti un zambet suspendat intre urechi pot sa ma descarc si eu linistit.

Pentru mine discutia argumentata este una dintre cele mai frumoase indeletniciri cu care poti sa-ti alinti creierasul. Cand arunc o idee o fac acoperind toate unghiurile posibile, avand pregatita argumentatia pentru ca de la ea am ajuns sa cred in respectiva idee si nu vorbesc despre lucruri de care nu am habar, atunci ascult.

Puteti considera ca am scoala de dialectica a lui Platon dar facuta in vremuri moderne, prin mii de carti analizate natural din copilarie, ce se face la americani in materie de dezbatere cu parteneri versati si rafinat gen tata, profesorul de filozofie de la militar, in general intelectuali cultivati si coerenti. Fiind format asa percep si pot urmari nuante, aluzii, trimiteri, paralele, comparatii foarte usor fara sa ma gandesc ca pentru altii asta ar fi un efort.

Stiu ca suna elitist ce spun dar am ajuns intr-un punct in care nu ma mai obosesc sa neg chestia asta. Ca individ ai o ascutime mentala cultivata intr-un sens sau mai multe iar eu m-am saturat efectiv sa incerc cu disperare sa dialoghez cu toata lumea ca si cum ar pricepe sau ar putea duce o discutie ca mine.

Am spus deja cat respect port eu unei discutii frumoase, elegante, argumentate. Sunt si aici cateva reguli de bun simt, daca ramai fara argumente, daca esti nevoit sa ajungi la exprimari ridicole, presupuneri lipsite de orice baza, daca vorbesti despre un subiect despre care nu stii nimic, te-nclini si taci.

M-am confruntat in ultima vreme cu tot mai multe exemple de imbecilitate notorie in discutii si nu din partea unor oameni imbecili. Nu este vorba doar de formatia si educatia fiecaruia, am ajuns la concluzia ca e ca si cum as incerca eu sa cant opera, am si eu corzi vocale, plaman, tot ce imi trebuie, imi lipseste doar educatia/exercitiul/stiinta de a o face.

Mai toti ne gandim la discutie/dialog ca ceva egal pentru toti si la indemina oricui. Si eu gandeam la fel si tocmai de asta ma frustra/enerva imens lipsa totala de coerenta/ eleganta/ argumentare a vreunui partener ocazional. Imi face la fel de rau pe cat ii face unui muzician sa asculte ore in sir un afon zdranganind la vioara.

Nu, ca orice alt lucru, capacitatea de a intelege complexitatea unei situatii, nuantele unei exprimari, de a forma rationamente elegante si argumentate, este un lucru ce vine din educatie, cultura, exercitiu.

Da, toti intelegem ca 1+1=2, toti stim tabla inmultirii si fractii simple, dar cei care pot intelege o ecuatie complexa sunt mult mai putini. Problema e ca spre deosebire de matematica, unde lucrul asta e arhicunoscut peentru ca se preda la scoala si te dai cu capul de el la modul evident, cand e vorba de retorica/dialectica/dialog analitic, toti credem ca ne aflam pe aceeasi treapta.

Si daca suntem pe aceeasi treapta nu e vina noastra ca nu intelegem nici 20% din nuantele unei discutii sau idei, sau ce a vrut sa spuna Z, ci aspectele alea pur si simplu nu exista si noi continuam sa spunem 1+1=2 fara sa ne imaginam ca exista altceva; si 1+1=2 chiar daca e stupid cand celalalt explica ca nu sunt numai doua elemente in ecuatia ci mai e si un 3, un 5, un a la patrat si asa mai departe; nu, nu stiu, nu, nu, 1+1=2, tu te-auzi?? 1+1=2 ce mai vrei?

Vorbeam despre deszapezire. Foarte simplu, mie indivizii care nu au miscat un deget in propria gospodarie si la venirea ajutoarelor in loc sa puna mana stateau si se uitau plangandu-se ca nu a venit nimeni mai devreme, mi s-au parut culmea nesimtirii.

Doua replici au venit rapid:

- dar cine ar trebui sa se ocupe de deszapezirea strasilor, man, nu statul, nu pentru asta platim??

- nu cred ca e bine sa condamnam oamenii care au stat in casa, pur si simplu in unele cazuri natura e prea puternica si nu e vorba ca sunt oamenii lenesi.

Romanii din aripa D a penitenciarului X ( rezervata violatorilor de fetite sub 5 ani) nu ar merita sa traiasca.

Dupa acelasi rationament replicila ar trebuie sa fie asa:

- man cum poti sa zici ca romanii nu merita sa traiasca?

Daca eu expun o parere la care o categorie de oameni e definita de 2 chestii: – spatiul e ograda proprie si comportamentul este “au ajuns ajutoarele si in loc sa pun mana eu ma plang ca nu au venit mai devreme” si pana si astea doua chestii extrem de simple sunt prea multe pentru a face omul sa inteleaga la ce grup de oameni ma refer, ce pretentii sa mai am la discutii reale unde dau argumente, fac paralele, torn silogisme, explic puncte de vedere diferite si asa mai departe?

Nope, nu suntem toti capabili de acelasi nivel de dialog, nu avem aceeasi educatie, aceeasi formatie, aceeasi cultura si toate astea contribuie la modul in care vorbim, argumentam si percepem realitatea.

Faptul ca stii sa canti la vioara superb, faptul ca rezolvi ecuatii de gradul nspe fara probleme, faptul ca poti desface un motor de lamborghini in somn, nu te face automat un partener de dialog extraordinar decat in domeniul tau. Un individ care stie sa prinda nuantele unei discutii, sa jongleze cu argumente/paralele/comparatii pentru a-i face interlocutorului o idee cat mai completa despre ce vrea sa spuna trebuie sa fie format si educat pentru asta.

Oamenii nu pot fi educati dupa o anumita varsta, dupa varsta in care isi sunt autosuficienti, varsta asta depinde chiar de educatia fiecaruia. Un Tutea nu isi va deveni niciodata autosuficient, un gigel de la autobaza va sti tot ce trebuie sa stie la 12 ani, ca a auzit la radio, a citit la ziar sau stie ce inseamna cuvantul.

Pentru ca am prea multe pe cap ca sa ma enervez si sa imi pierd timpul cu o cauza pierduta schimbare pe blog si schimbare in viata personala. Pe blog nu mai postez nimic ce necesita corelatia a doua sau mai multe elemente pentru a intelege sensul unui articol, adica in general poze, chestii creative, reportaje, povesti despre ce fac si despre asta mica, asa mai scurtute.

Eu zic ca e chiar o chestie buna, mai ales ca o voi face mai des si chiar vreau sa scriu din nou cu placere pe blog, asa ca macar odata la 3 zile minim o poza de mare angajament si doua vorbe isi vor gasi locul.

In viata de zi cu zi nu mai discut in contradictoriu cu cei care nu sunt formati pentru asta ci raman la “cum zici tu”sau “habar nu ai dar nu ma intereseaza sa-ti zic mai multe pentru ca oricum nu ai vrea sa intelegi”.

Tot in viata de zi cu zi nu mai incerc sa educ pe nimeni pentru ca e exact aceeasi chestie cu ce vorbeam mai sus. Nu ai fost educat de acasa, nu posezi un grad minim de rafinament si de simt al decorului, dupa o anumita varsta nu mai am ce face.

Asta am vazut dupa articolul cu mucurile de tigara. Una din reactii a fost, in loc sa inteleaga ca e un obicei murdar si de prost gust, sa mi se compare exploatarile de la rosia montana, sau aruncatul pet-urilor, ca-s mai rele si ca mucurile sunt biodegradabile.

Asta cu mucurile biodegradabile o stie tot fumatorul, nu stie de unde, habar nu are, dar e logic… faptul ca un muc de tigara, in functie de conditii, poate dispare in intre 10 luni si 10 ani nu mai stie… faptul ca filtrul e facut sa tina in el substante toxice din tutun, desi e o chestie absolut evidenta, nici asta nu prea mai stie, sau nu vrea sa isi imagineze ce fac substantele alea cand intra in contact cu apa si unde se duc… astea asa despre biodegradabil… ca discutia nu ar fi trebuit sa ajunga aici si un om simtit si educat stie ca daca transpiratia lui nu il deranjeaza nu inseamna ca trebuie sa nu se spele 5 zile daca merge in public, iar daca mucul de tigara e gunoi obiectiv vorbind, nu are ce cauta pe jos si e exact ca si cum ai arunca un pet doar ca e mai mic, indiferent de cat de nederanjant estetic este pentru tine.

Nu inteleg frate, i-as bate pe astia care murdaresc natura cu pet-uri… mda sa vezi zeci de mucuri de tigara in iarba, in parc, padure, livada, lasate dupa topirea zapezii, nu e murdarie.

Cum spuneam, lipsa de educatie. NU conteaza care e situatia, nu conteaza ca obiectiv e clar ca esti gresit, nu; conteaza ca asa mi se pare mie, ca pe mine nu ma deranjeaza, ca pana mea… cu alte cuvinte atat sunt eu de educat.

Da, nu am ce face, nici cand e vorba de prieteni apropiati si dragi, unde nu e,  nu are cum sa mai fie dupa atatia ani cat timp golul ala nu a fost simtit.

Solutia? Nu-mi convine cum te porti, faci chestii care pentru mine sunt urate? Nici o problema, treaba ta, nu le faci insa cu mine, ma feresc si gata. Trebuia sa merg cu un cuplu la nu stiu ce statiune a lui peste, de pe aici pe aproape. Nu, puiule, de ce sa ma enervez eu cand vad omul de langa mine comportandu-se exact ca romanul ala care e vazut de toti drept badaran necivilizat si nesimtit, de ce sa imi crape mie obrazul ca sunt cu el? Pas. (aici romanii exceleaza toti ii vad pe altii drept badarani, nesimtiti, hoti, jegosi, murdari, ei insa nu sunt asa… de ce? nu pentru ca ar fi altfel ci pentru ca tot timpul au drept exemplu unul care face mai rau, ala fura mai mult, ala arunca cu peturi, ala pute mai tare).

Si uite asa o sa fiu eu cel mai zen.. de ce sa ajung atat de revoltat incat sa nu mai am chef de nimic, sa ma doara capul de la discutii purtate la nivel de pusti de generala, de ce sa ma consider eu obligat sa educ macar oameni pe care cred ca pot sa-i ating?

Nope. Pas.

Acu o sa se trezeasca vreo doi rafinati sa spuna lasa ca o sa ajunga in situatii in care sa le fie jena si o sa isi dea seama, lasa ca odata si odata… pe dracu, am un omulet care e mai tigan decat toti tiganii pe care i-am vazut in viata mea, de iti vine sa intri in pamant cand vezi ca tot timpul e dupa pus mana pe ceva, luat ceva pe degeaba etc… nu o sa aiba decat de castigat.

Iar pe mine nu ma mai intereseaza, dar pe de alta parte fratilor intelegeti si nu fiti surprinsi cand tot timpul veti fi etichetati intr-un fel, niciodata nu veti fi priviti cu nu stiu ce conssideratie si nimeni nu va va banui de rafinament. Vorba aia fiecare cu ale lui.

PS. Milioane de multumiri lui Octav pentru scule si rabdare.